Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

DanCaspi

Dacă în România noi evreii eram socotiţi şi denumiţi pe bună dreptate evrei, iată că aici în Israel, noi cei proveniţi din România, în multe cazuri sîntem denumiţi şi chiar strigaţi „români”, iar eu reporterul cu o vechime de aproape patruzeci de ani aici în Ţara Sfîntă mă mîndresc că sînt român, la fel ca şi mai toţi românii noştrii.
  
Şi ca să nu întrec limitele abstractului este ştiut ca noi românii sîntem oameni paşnici, muncitori, destoinici şi înţelegători, care îşi văd cum se spune de treabă şi de munca lor, sau cum se mai spune de “casa” lor. Insuşi actualul Preşedinte al Israelul Domnul Şhimon Peres, mai în urmă cu mult timp, lucru repetat cu diferitele prilejuri, amintea că noi evreii proveniţi din România “am păşit în ţară în papuci de pâslă”, în sensul bun al cuvîntului, adică în linişte şi prin muncă, abnegaţie şi dorinţa de a fi folositor societăţii, fără sloganuri, strigăte şi vociferări,  ne-am clitat şi aranjat în Israel…
  
Istoria vorbeşte şi aminteşte, că aceşti oameni au făcut lucruri şi fapte mari aducînd un aport colosal chiar de la proclamarea şi începuturile acestui Stat. Exemplific în mare numai două fapte elocvente. Marele Spital Universitar din centrul ţării “Şheba” din localitatea Tel-Haşhomer, unul din cele mai sofisticate şi moderne edificii medicale şi spitaliceşti din Orientul Apropiat, se spune că este opera şi realizarea unui mare doctor provenit de pe meleagurile noastre, iar numele de Şheba este dat după numele celebrului profesor cu acelaş nume, Haim Şheba.
  
Eu locuiesc în oraşul Rehovot, oraş situat la 22 de kilometrii de Tel Aviv, oraş modest, nu tare mare, dar este cunoscut în ţară şi chiar în străinătate de “Oraşul Culturii şi a Ştiinţei” şi găzduieşte în perimetrul lui unul din marile institute ale ale lumii, de unde au ieşit mai mulţi laureaţi ai Premiului “Nobel”. Este vorba de vestitul Institut de Ştiinţe “Haim Weizmann”. Pătrunzînd înăuntru te trezeşti parcă în alt oraş. Am amintit de el dat faptului că şi acest aşezămînt este tot o realizare cică a unui tot român de al nostru, profesorul Michael Sela, el fiind parcă şi primul director a lui…
            
Dar, de la această mică introducere pînă la subiectul pe care doresc să-l desvolt se intercalează o mare somitate intelectuală a Israelului de azi, şi aici am dorit să ajung, la dorohoianul prof. dr. Dan Caspi, fostul Director al Departamentului de Comunicaţie al Universităţii “Ben Gurion” din oraşul Beer-Şheva, oraş socotit pe bună dreptate capitala de sud al Israelului. Spun fostul, dat faptului că funcţia directorială a îndeplinit-o timp de trei cadenţe succesive, momentan găsindu-se în concediul academic anual.
  
Inainte de a da curs micului interviu cu care am fost onorat, a-şi parafa cîteva momente, adevărate repere al marelui şi cunoscutului profesor atît în Israel cît şi în lume. Afirm aceasta datorită faptului că dînsul este persoana, omul care a pus într-un fel bazele, contribuind în mod efectiv la consolidarea audio-vizualului din Israel, referire la televiziune, radio şi bine înţeles presa scrisă şi electronică.
  
Este membru şi chiar preşedinte al diferitelor comisii academice şi publice de specialitate: este preşedintele, fondatorul Asociaţiei Israiliene de Comunicaţie (ISCA), specialist şi consultant la Ministerul Invăţămîntului şi Culturii, membru al comisiei permanente la alcătuirea programelor de învăţămînt al mass-mediei la ultimele clase de liceu, este membru în comitetul administrativ al Autorităţii Israiliene de Radio şi Televiziune, este membru în diferite consilii academice, al diferitelor redacţii ale periodicelor ştiinţifice şi chiar fost preşedinte al Comisiei de Studii Inalte în aprobarea programelor academice de comunicaţie…            
  
Demn de remarcat că scrie şi editează o adevărată istorie a comunicaţiei israiliene ai anilor 1948-1990. A nu uita că prin anul 1980 dorohoianul nostru profesorul Dan Caspi, iniţiază primele prelegeri de mare audiere în domeniul comunicaţiei la Open University of Israel, este promotorul infiinţării unei şcoli de specializare pentru ziariştii avansaţi (1992-1993), iar ca fapt divers revine la Beer-Şheva înfiinţînd la universitatea locală acest departament al cărui director a fost.
  
Remarcăm, că pentru meritele sale incontestabile la aniversarea împlinirii a 60 de ani, se organizează în cinstea sa o Conferinţă Internaţională la Institutul Israilean de Democraţie.
                  
Am afirmat că REVINE. De ce? Simplu. Pentru că întreaga sa aşa zisa “istorie”a venirii în Israel începe în oraşul Beer-Şheva, oraş unde s-au stabilit parinţii în anul 1960. Plecat din Dorohoi la vîrsta de 14 ani unde urmase şcoala elementară şi prima clasă de liceu, ajuns aici termină liceul. Urmează cursurile universitare la Universitatea Ebraică din Ierusalim obţinînd în anul 1968 prima treaptă academică (B.A.), în anul 1971 masteratul (M.A.), în anul 1976 doctoratul (Ph.D), iar în anul 1977 post-doctoratul, toate bine înţeles în comunicaţii…
                     
Pe profesorul Dan Caspi l-am întîlnit fără să vreau la o adunare a originarilor din Dorohoi şi împrejurimi, şi chiar fără a mă recomandă, intrînd inopinat în vorbă cu el, în prealabil aflînd de prin cunoscuţi că amîndoi provenim din aceiaşi urbă, adică din Săveni, -Dorohoiul- fiind oraşul care ne-a “adaptat” din toate punctele de vedere, i-am cerut ilustrului meu concetăţean doar cîteva cuvinte pentru Agenţia de Presă: „Dorohoi News”.
  
Reporterul: Stimate domnule profesor, de bine de rău, avem aşa zisele legături “profesionale” comune. A-şi dori să vă abordez cu cîteva întrebări, iar răspunsurile dstră vor fi un privilegiu pentru mine.
Profesorul: Intrebaţi-mă şi vă voi răspunde pe loc cu cea mai mare plăcere. Sînt un om al presei, al cuvîntuluî “liber”, şi nu am voie a spune niciodată “nu”.
 
Profesorul: Zîmbeşte… Presa română nu m-a contractat. Fiţi siguri cînd voi fi solicitat o voi face cu mare plăcere. Aş dori să mă onoreze şi să-i onorez. Cred că a-şi trebui să fiu şi dorit?! Nu exclud şi nu omit a scrie în limba părinţilor şi a strămoşilor mei pentru care am o mare compasiune şi consideraţie.
  
Totusi a-şi dori să vă amintesc, apropo dacă esti solicităt, că în anul 2002 am fost învitatul de onoare a unui congres initiat de Radioteleviziune Română la Bucureşti, unde am expus în limba română conferinţă intitulată: “Media în  tranziţie si impactul ei asupra valorilor sociale”, expunere care am aflat că a trezit o mare admiraţie şi multă apreciere din partea celor prezenţi. A-şi complecta că m-am bucurat de o primire cordială şi mai mult decît prietenească, bucurîndu-mă cu acest prilej de înlesnirea acordată de organizatori a vizitării împreună cu familia mea a Dorohoiului copilăriei mele.
  
Reporterul: Doresc să scriu despre dstră. Fără voia dstră sînt în posesia multor date care m-ar înteresa să le desvolt. Să fiu sincer doresc mai mult, dar momentan nu doresc să vă deranjez.
Profesorul: Nu-i nici un deranj. Rămîne să-mi daţi doar e-mailul  sau faxul dstră şi vă voi trimite tot ce doriţi.
               
Mulţumindu-i m-am retras. Ajuns acasă m-a surprins promtitudinea şi seriozitatea interlocuitorului meu. E-mailul era plin. Totul cuprindea o bogată şi rodnică activitate profesională şi ştiinţifică a profesorului Caspi. Cărţi şi zeci de comunicări, colaborări la revistele de specialitate din ţară şi străinătate sau titluri academice obţinute de la nenumărate aşezăminte superioare de învăţămînt şi cercetare.
  
Cu permisiunea dumneavoastră enumăr doar ce îmi apare la prima vedere: Asistent Profesor la Departamentele de Sociologie, Jurnalistică şi Mass-media la Rutgers University-New Brunswick USA, Profesor învitat la Departamentul de Studii Ebraice Paris 8 Universitate, la Şcoala de Economie din Londra, la Institutul European al Mass-mediei de la Universitatea din Manchester din Anglia etc sau zecile de invitaţii sau prelegeri ţinute în Israel ca: Associate Profesor la Departamentul de Comunicaţii ai Universităţii din Tel-Aviv, Conferenţiar la Academia de Artă şi Desen din Ierusalim, la Universitatea Ebraică din Ierusalim sau la Universităţile Bar-Ilan din Ramat-Gan, “Ben Gurion” din Beer-Şheva, la The Open University of Israel, la Haifa sau în multe colegii şi şcoli…

Da acesta-i dorohoianul profesorul Dan Caspi cunoscut în lumea ştiintifică de specialitate. O somitate a mass-mediei mondiale, care nu-şi uita locul de unde a venit, iar meritele sale trebuie să-şi găsească cu siguranţă un loc de anvergură în pleiada personalităţilor contemporane ale oraşului. de Iosef-Ioju Haimovici

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DanCaspi
DorohoiNews.ro, 03-12-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

30.08.2015 la 16:36

mi-a placut tot articolulu.bravo ziarul vostru ca se mandreste cu semintele dorohoiene din intreaga lume sunt american prin convertire insa nu exista zi dela dzeu sa nu va citesc ziarul in special articolele scrise de sotii mandache tot respectul pt ziar si pt toti acesti dorohoieni care nu-si au uitat radacinile

12.12.2012 la 07:27

Ridicati ziarul la cel mai inalt nivel. A-ti prins pe pelicula un mare dorohoian de care lumea stiintifica se inspira. Nu stiu cui sa spun multumesc, redactiei sau ziaristului Haimovici, amandoi fiind cunoscuti in marea Canada. De trei ori multumesc.

04.12.2012 la 11:21

Cartile sale in engleza m-au calauzit in Doctoratul meu.

03.12.2012 la 14:43

Ma bucur cand apar articole care elogiaza creierul romanesc si in special cel dorohpian suntem oameni civilizati si nu trebuie sa ne uram pt faptul ca ne rugam la alt dzeu dorohoiul a fost a melting pot adica era plin de evrei care au cautat sa faca din aceasta urbie un loc minunat de trait

03.12.2012 la 12:30

formidabil, avem cu ce sa ne laudam.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro